Neuronii mediei
* Dezvăluire absolut epocală din viaţa Oanei Roman. Una dintre cele mai mari dive ale României a învăţat să stea dreaptă, după ce mama sa îi punea un făcăleţ pe spate. Lucrul i-a folosit de minune. Ce nu i-a prea folosit este recompensa. Dacă stătea dreaptă, putea să folosească făcăleţul pentru gogoşi. Rezultatul: şi-a învăţat coloana să suporte cele câteva chintale obţinute cu ajutorul gogoşilor.
* Tot din lumea divelor. Ceva mai mici la stat şi sfat decât Oana Roman. Loredana Chivu, una dintre asistentele de la show-ul lui Dan Capatos, a fost întrebată care este teorema lui Pitagora. Răspunsul, demn de Nobel: "Cu ce ne încălzeşte teorema asta în emisiunea noastră? Pe cine interesează?". Bravo fată! Şi eu care te suspectam de exces de neuroni!
* S-au terminat alegerile, iar învinsul Victor Ponta şi-a luat o scurtă vacanţă şi a zburat cu fiul până-n Dubai, ca să vadă Marele Premiu de Formula 1. Toate bune şi frumoase. Numai că, înainte de a asista la competiţie, premierul a ieşit într-un club. Potrivit celor de la Realitatea Tv, nota de plată se ridică la "numai" 2.679 de euro. Ce a luat premierul de banii ăştia? Şase băuturi carbogazoase, o sticlă mare de apă plată, patru sticle de apă minerală, o sticlă de whisky, două digestive şi o şampanie britanică. Cum? Whisky? Serios? Cred că Băsescu e de vină! Părerea mea!
* Soţioara domnului Ponta, ca o femeie responsabilă şi degrabă cheltuitoare, a dat o fugă la Viena, pentru o sesiune de shopping terapeutic, în timp ce soţul se distra în Dubai. Probabil că nu pe banii soţului sau ai statului, ci pe banii tăticului Ilie Sârbu.
* Ultima ştire a zilei vine de la Mihaela Rădulescu, fosta doamnă Bănică, fosta doamnă Schwartzenberg şi fosta iubită a lui Dani Oţil. Aflăm din presă că şi-a ales un iubit paraşutist. Acum întrebarea este cu ce paraşută o să sară domnul.
Citeşte şi: Cât de afrodiziac este rinocerul?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.