Turbo Guţă are o turbo nevastă
* Gata, s-a terminat şi telenovela asta. Cel puţin momentan! Nicolae Guţă şi Cristina s-au căsătorit, aşa că doamnele care l-au vrut şi ele pe turbomanelist înapoi în patul lor îşi pot pune pofta în cui. Bine, nu de tot, se înţelege, că doar şi televiziunile trebuie să trăiască din ceva. Dar de ce s-au luat cei doi? Păi, foarte simplu. Cristina cică ar fi însărcinată, ceea ce ne spune nouă două lucruri. Fata are gusturi extrem de proaste la bărbaţi, iar domnul Nicolae încă mai poate. Bravo lui, jos pălăria!
* Se rupse lanţul de iubire şi-ncepu a rugini. Ei, de unde atâta! Nicoleta Luciu şi bărbatul ei par a fi fericiţi, deşi cam toate televiziunile de scandal speculau că se vor despărţi, că, vezi Doamne, el umblă cu antrenoarea de fitness şi alte astfel de mizerii. Deh, pentru rating ce nu face omul... Numai că cei doi ies în oraş, complet normal, se ţin de mână. Na, am văzut eu la televizor, pe Kanal D, deci trebuie să fie adevărat. Acum, să fim sinceri, ce om ar renunţa la Nicoleta Luciu, care arată şi bine şi e şi destul de retrasă din viaţa publică, doar ca să se arunce în braţele uneia care pare că ar mânca sticla pe care apare?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.