"Unde te duci, fată? Mă duc la Obelesc!"
* Vineri seară s-au terminat şi duelurile din acest sezon al "Vocii României". Din nou, Tudor Chirilă şi colegii săi i-au devansat la rating pe rivalii de la "X-Factor", dar nu despre asta vreau să vorbim acum. Ci despre stâlcirea limbii române, pe care solistul trupei Vama a remarcat-o în duelul dintre ultimele două pupeze ale lui Smiley. "Fetelor, fetelor, iubirea nu schimbă tăt, ci tot. Limba română e a noastră, nu o stricaţi. Altfel o să deveniţi glume proaste, ca acelea din anii ‘90, de la mare. Unde te duci fată? Mă duc la Obelesc. Unde? La Obelesc", a reacţionat Chirilă.
* De altfel, bravo lui Smiley pentru că a ales o piesă în limba română, "Iubirea schimbă tot", a Andrei. Ne cam săturasem de englezeşti. Doar că am dat-o pe englezisme. Deh, generaţia nouă. Degeaba a încercat Smiley să le ia apărarea fetelor, spunând că una e de la Chişinău. "Nici acolo nu se vorbeşte aşa!", a replicat Loredana. Loredana care a fost mai rock decât Chirilă sezonul ăsta. Oare care o fi faza?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.