Patinoar în aer liber şi parc de distracţie
Pe esplanada Sălii Sporturilor s-a redeschis patinoarul în aer liber, dar şi un miniparc de distracţie. Maşinuţe, roţi ale norocului, carusel pentru prichindei şi tot felul de tiribombe, unele cu senzaţii mai tari decât altele, îi aşteaptă pe cei mari şi mici, dornici de învârteală şi adrenalină. Pentru trei minute de distracţie, trebuie să scoateţi din buzunar între 10 şi 15 lei. Principala atracţie o constituie, însă, patinoarul amenajat în aer liber. Cu 10 lei, preţul pe care trebuie să-l plătiţi pentru închirierea unei perechi de patine, şi 10 lei, tariful de intrare pe gheaţă, vă puteţi bucura de patinaj până vă ia de tot frigul. Mai ales că puteţi sta pe gheaţă de dimineaţă până la ora 24,00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.