Trupa Provincialii, la Galaţi
Trupa Provincialii va urca astăzi, 23 august, pe scena de pe terasa de la Gossip Cafe, începând cu ora 21,00. Ionuţ Ungureanu (solistul vocal), Eugen Radu (clape), Costel Constantinescu (chitară solo), Emil Marcu (bas) şi Matei Stanciu (tobe) formează de peste 15 ani trupa Provincialii. Cântăreţii au început să devină celebri o dată cu lansarea hitului "Noaptea pe covor", iar în prezent au turnee în toată ţara. După mai mult de 15 ani de activitate, trupa Provincialii are în palmares sute de concerte, șase albume, două participări la Eurovision (locul al doilea în selecţia naţională), două premii la Mamaia (locul întâi la interpretare, locul al doilea la creație), participare la Cerbul de Aur. Preţul unui bilet este de 90 lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.