Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cele cinci mănăstiri din judeţul Galaţi

Poate că o drumeţie ecumenică la una dintre cele cinci mănăstiri din judeţul Galaţi ar fi cea mai bună soluţie de a petrece timp de calitate în zilele de Paşte.

Una dintre mănăstirile care oferă şi o minunată ocazie de a lua o gură de aer proaspăt este cea de la Adam, situată la 75 de kilometri de Galaţi, în inima pădurilor din satul Adam.

Tot într-un cadru natural de excepţie se află şi Mănăstirea Buciumeni, la 107 kilometri de Galaţi. Este considerată una dintre cele mai vechi vetre monahale din judeţ; după unii cercetători, pe la 1430, la Buciumeni ar fi existat un schit de călugăriţe.

De asemenea, o altă mănăstire foarte veche, atestată documentar în anul 1445, este cea de la Cârlomăneşti, aflată la 87 de kilometri de Galaţi. Deşi acum numără doar patru călugări, la sfârşitul secolului 17 obştea avea 400 de suflete.

Mai aproape de Galaţi, la numai 56 de kilometri, se află Mănăstirea Maicii Domnului din Cudalbi. Construită în 1938, a fost distrusă în 1956 de regimul comunist şi reconstruită după 1990.

Cea mai aproape şi cel mai des vizitată este însă Mănăstirea din Tudor Vladimirescu, aflată la 43 de kilometri de Galaţi. Edificiul a fost construit tot în 1938, închis în 1956 şi redeschis în februarie 1990.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.