Premieră oficială pentru filmul „Fără prelungiri”, la Galaţi
Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 19,30, la Cinematograful "Prof. Ioan Manole", de la Casa de Cultură a Sindicatelor, va avea loc premiera oficială a filmului "Fără prelungiri", film în care joacă o mulţime de actori consacraţi şi care se bucură de o coloană sonoră compusă de un gălăţean, maestrul Dan Eugen Drăgoi. La premieră, vor fi prezenți, alături de Ștefan Pătrașcu, regizorul filmului, actori din distribuție, precum Magda Catone, Nicodim Ungureanu etc. Filmul este o comedie pentru toate vârstele, în care joacă Răzvan Vasilescu, Magda Catone, Anca Sigartău, Mihai Mălaimare, Cecilia Bârbora, Nicodim Ungureanu, Valentin Popescu, Ion Haiduc, Georgiana Saizescu şi alţii. La final, actorii, regizorul și compozitorul vor răspunde la întrebările din public și vor face o sesiune foto cu cei interesaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.