Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Musical marca Dan Mirea, după un titlu clasic

La Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard" Galați se va juca, pe 30 mai, de la ora 18,30, spectacolul "Bună seara, domnule Wilde!". Musicalul este o adaptare de Dan Mirea, după piesa "Ce înseamnă să fii onest", de Oscar Wilde. Libretul acestei comedii de moravuri respectă spiritul piesei originale, păstrând comicul situaţiilor şi al limbajului, în creionarea înaltei societăţi londoneze de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un titlu cunoscut publicului larg încă din 1971, când a avut loc premiera naţională la Teatrul "Nottara", dar montat acum pentru prima oară la Galaţi.

Din distribuție vor face parte actorii: Cristina Vasopol, Mariana Pisică, Irina Popa, Alexandru Tatu, Costel Donose, Florentina Andronic, Mihail Anton, Viorica Mărăndici, Adina Lazăr, Paul Buța, alături de orchestra de revistă și de baletul Teatrului. Regia artistică și scenografia poartă semnătura lui Dan Mirea. Pregătirea muzicală este asigurată de maestrul Nicolae Mantu, iar coregrafia, de maestrul de balet Gabriela Gegea.

Prețul întreg al biletului este 32,4 lei, iar cel redus pentru elevi, studenți și pensionari este 21,6 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.