Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Film despre un profesor care schimbă vieţi

Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi îi aşteaptă pe cinefili, joi, 18 noiembrie, de la ora 18,00, la proiecţia filmului documentar "Profu’" (România, 2019), în regia lui Alex Brendea, difuzat în cadrul proiectului KideDok. "Profu’" este un portret intim, autentic și plin de umor al unui profesor neconvențional și carismatic de matematică din Bistrița, care își dă demisia din învățământ și deschide o școală de meditații în micul său apartament de bloc. De-a lungul unui an academic, îi urmărim efortul de a retrezi dragostea de învăţătură în elevi, schimbându-le astfel vieţile odată pentru totdeauna.
Filmul a primit Premiul pentru Cel mai bun film documentar din Europa Centrală și de Est la secțiunea "Între mări" a Festivalului Internațional de Film Documentar Jihlava (Cehia) şi Premiul pentru Cel mai bun documentar românesc la Astra Film Festival Sibiu (2019).
"Este un film esențial, care trebuie văzut în toată lumea. Un profesor de matematică lucrează la marginea unui sistem educațional care eșuează, devenind un mentor transformator pentru un grup de adolescenți. Datorită dedicării sale, acești elevi descoperă cea mai importantă lecție în viață: că trebuie să fii "în mod dramatic îndrăgostit de ceea ce faci", explică juriul Festivalului de la Jihlava.
Invitații serii vor fi Maria Grigorescu, profesoară de matematică la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" Galați, și Dan Voiculescu, profesor MERITO, profesor de fizică la Colegiul Național "Costache Negri" Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.