Sute de puncte de penalizare şi sute de mii de lei atraşi la buget
Timp de patru luni, în perioada februarie – mai, poliţiştii locali au aplicat peste 2.200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 160.000 de lei şi 875 de puncte de penalizare, în cadrul Planului de măsuri – „Parcarea 2018”.
Pentru perioada analizată, cele mai multe amenzi, au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde sau pe scuar, conducătorii auto în cauză fiind sancţionaţi în conformitate cu prevederile HCL 79/2002. De asemenea, au fost aplicate amenzi pentru încălcarea prevederilor HCL 307/2006, pentru autoturisme expuse la vânzare sau abandonate pe domeniul public, încălcarea OUG 195/2002 (oprirea, staţionarea interzisă, acces interzis) şi încălcarea prevederilor HCL 425/2011.
Planul de măsuri – “Parcarea 2018” va continua la nivelul municipiului Galaţi până la finele anului. Poliţiştii locali acţionează pentru prevenirea şi combaterea următoarelor fapte: oprirea şi staţionarea neregulamentară pe trecerile de pietoni marcate şi semaforizate corespunzător, traversarea prin loc nepermis, precum şi parcarea neregulamentară a autovehiculelor în diferite zone şi cartiere ale municipiului Galaţi. Efectivele de poliţişti locali sunt angrenate în acţiuni specifice, zilnic, în intervalele de timp diferite, conform unui program bine stabilit.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.