Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de șoferi amendați și lăsați fără permisele de conducere

Lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Galați, Biroului Rutier Galați și Biroului Rutier Tecuci, dar și cei de la Secția 6 Poliție Rurală Tecuci au desfășurat, pe 15 august, în intervalul orara 06,00 - 10,00, activitati specifice pe linie rutieră. Acțiunea a avut loc pe DN 24 și pe DN 25. În urma controalelor efectuate în trafic, oamenii legii au aplicat 148 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 145 au fost aplicate pentru încălcarea O.U.G. 195/2002.

Pe lângă cele 121 de amenzi pentru viteză, polițiștii au aplicat şi sancțiuni complementare, constând în reținerea permisului de conducere, pentru 32 de șoferi care au încălcat regulile de circulație. Astfel, 27 dintre conducătorii auto au rămas fără permis pentru că au călcat prea tare pedala de accelerație, depăşind viteza legală, iar alți patru șoferi vor fi pietoni în următoarea perioadă deoarece s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Un alt șofer va trage mașina pe dreapta după ce a făcut o depășire neregulamentară chiar sub ochii polițiștilor. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Galați, doi conducători auto, care efectuau transport de persoane, au primit amenzi pentru că nu au emis bilete de călătorie, respectiv, pentru că aveau în maşină persoane peste numărul de locuri din vehicul. În timpul raziei, polițiștii l-au sancționat și pe un șofer care transporta animale fără a respecta regulile impuse de Hotărârea de Guvern 984/2005. Totodată, polițiștii au reținut și trei certificate de înmatriculare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.