Cercetat după ce s-a urcat la volan cu permisul suspendat
Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Foltești a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Vlădești, un autoturism marca Jeep Grand Cherokee, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Plimbarea vasluianului s-a încheiat cu un dosar penal, în care se face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.