Pieton mort de beat, călcat de maşină
O şoferiţă de 68 de ani din Tecuci a dat de necaz după ce i-a ieşit în cale un pieton aflat într-o stare de ebrietate care nu i-a permis să meargă drept pe drum. Accidentul s-a petrecut pe DN 25, la Drăgăneşti, bărbatul de 39 de ani fiind acroşat de autoturismul condus de femeia care nu a mai putut să îl evite, în condiţiile în care acesta se deplasa sinuos pe acelaşi sens de mers. În urma impactului cu maşina, pietonul s-a ales cu multiple leziuni şi a fost dus de urgenţă la spital, unde medicii au constatat că avea o alcoolemie de 1,46 la mie în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, poliţiştii urmând să stabilească cu exactitate circumstanţele în care a avut loc accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.