Fără permis, a fugit de la locul faptei
Un tecucean în vârstă de 36 de ani are şanse mari să ajungă după gratii, după ce s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere, a lovit un pieton şi a fugit, încercaând astfel să scape de răspundere. Accidentul s-a petrecut pe o stradă din Tecuci, victima, un tânăr de 19 ani, fiind acroşată de maşină în timp ce se deplasa pe carosabil. Crezând probabil că tânărul nu a păţit mare lucru, dar şi conştient fiind că lipsa carnetului îi va cauza probleme mari în cazul în care incidentul va ajunge la urechile poliţiştilor, conducătorul auto şi-a văzut rapid de drum. Nu a reuşit să scape decât o oră şi jumătate, poliţiştii reuşind să îi identifice maşina şi să îi stabilească şi indentitatea. Astfel, oamenii legii au aflat că cel de la volan nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.