Trafic blocat pe Brăilei în urma unui accident rutier
Neatenţia la volan şi, probabil, manevra neinspirată a unui şofer, au dus la blocarea celei mai aglomerate artere a oraşului, la o oră de vârf. S-a întâmplat joi după-amiază, când o coliziune care a antrenat mai multe autoturisme s-a soldat cu importante pagube materiale, cu rănirea a trei persoane şi, nu în ultimul rând, cu blocarea, timp de câteva ore, a traficului, inclusiv a troleibuzelor care au rămas "consemnate" în centru. Impactul, au susţinut poliţiştii, la capătul a două ore de cercetări, s-a petrecut puţin după orele 17,00, în faţa Liceului Pedagogic, la coada formată la semaforul din dreptul sediului Poliţiei Judeţene. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un şofer iese din coloana de pe banda a doua şi se încadrează pe banda a treia, mai liberă. În acel moment a fost acroşat din spate de un alt autoturism care venea cu viteză, ciocnirea antrenând ulterior alte cinci maşini, unele aflate în mişcare, altele staţionate.
"Cercetarea la fața locului pentru elucidarea cauzelor a stabilit că accidentul rutier s-ar fi produs din cauza nerespectării distanței regulamentare în mers între autoturisme. Conducătorii auto implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ", a precizat ag. şef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Răniţii din impact au fost duşi la spital, starea lor fiind în afara oricărui pericol. Şase maşini dintre cele şapte implicate au fost însă serios avariate şi au fost luate pe platforme de la faţa locului. Timp de două ore, traficul pe segmentul cuprins între bulevardul George Coşbuc şi strada Constructorilor a fost oprit, pentru ca poliţiştii să facă toate măsurătorile necesare. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
{youtube}ixVu89VhKIY{/youtube}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.