Mort de beat, a „pierdut” asfaltul de sub roți
Un gălățean de 44 de ani și-a făcut mașina praf și s-a ales cu un dosar penal, după ce a zburat de pe carosabil, aflat fiind într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică.
Bărbatul a pierdut controlul volanului Opelului proprietate personală, pe strada Prelungirea Brăilei, în timp ce încerca să facă un viraj cu viteză, în dreptul cimitirului "Sf. Lazăr". Mașina a derapat și a ieșit de pe carosabil, rupând un gard din dreptul magazinului de bricolaj de vizavi. Autoturismul a fost avariat, fără ca cel aflat la volan să pățească nimic.
Totuși, polițiștii la fața locului au constatat că "avariile" șoferului erau de altă natură. La testarea cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 1,28 la mie în aerul expirat, motiv pentru care l-au dus la spital pentru probe biologice. El este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și va rămâne fără permis.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.