La volan, cu permisul suspendat
Un gălățean în vârstă de 22 de ani este cercetat penal după ce a comis două abateri rutiere succesive. În ciuda faptului că avea permisul de conducere suspendat de polițiștii care l-au prins în ofsaid, tânărul s-a urcat la volanul mașinii și a plecat prin oraș. A fost oprit în trafic pe strada Brândușei de un echipaj al Secției 2 Poliție, polițiștii solicitându-i actele la control. Cum era de așteptat, permisul nu l-a putut prezenta pentru că nu îl avea, agenții verificând în baza de date și aflând, cu această ocazie, că dreptul de conduce al șoferului fusese suspendat. Ca urmare, i-au deschis un dosar penal pentru conducere fără permis, ”ispravă” care i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 și 5 ani.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.