Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Carnagiu pe o șosea din Galați. Patru oameni au murit

O tragedie rutieră a avut loc în această dimineață pe DE 581, la Priponești, după ce un autoturism în care se aflau patru persoane s-a lovit violent de un tir. În urma impactului, toti cei patru au rămas încarcerați, echipajele de la Descarcerare de la Tecuci si Bârlad intervenind la fața locului.

Potrivit Politiei, în autoturism se aflau patru bărbați, din județul Vaslui, cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, care veneau spre Tecuci. Mașina a intrat în impact cu remorca unui camion, parcat pe partea carosabilă, pe aceeași direcție de mers cu autoturismul.

În seara precedentă, camionul s-ar fi defectat și nu ar mai fi putut fi scos în afara părții carosabile, fiind semnalizat cu lumini de avarie și triunghiuri reflectorizante.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concerte în care s-a produs accidentul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.