Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Trei răniți după o schimbare de bandă

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe Centura Galațiului, luni seară, 19 aprilie 2021. Impactul, care a implicat două autoturisme care circulau în aceeași direcție, s-ar fi produs din cauza unuia dintre șoferi, care nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de mers.

Una dintre mașinile implicate a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului, trei persoane aflate în aceasta, inclusiv conducătoarea auto, o tânără în vârstă de 25 de ani, suferind mai multe leziuni. Toți au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul de Urgență, unde au rămas internați pentru investigații și îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis o ancheta pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc coliziunea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.