Trei tiruri s-au ciocnit pe DN 25
Un accident rutier soldat cu avarierea a trei vehicule de mare tonaj și cu blocarea traficului zeci de minute pe cea mai circulată rută din județul Galați a avut loc sâmbătă, la Tudor Vladimirescu. Trei autocamioane, care se deplasau în aceeași direcție, au intrat în impact față-spate după ce șoferul primului vehicul ar fi frânat brusc. În urma impactului, unul dintre conducătorii auto a fost rănit ușor. Niciunul nu era sub influența alcoolului, susțin polițiștii care i-au testat. În cauză a fost totuși deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Pe timpul cercetărilor la fața locului, traficul mașinilor a fost imposibil pe segmentul de drum amintit, circulația fiind deviată prin rute alternative din Tudor Vladimirescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.