Asociere interjudețeană pentru infrastructura de transport
Vineri, 14 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean (CJ) Galați, a fost aprobată asocierea dintre această instituție și alte trei consilii județene din sudul și estul țării, cele din Brăila, Călărași și Ialomița, practic o alianță administrativă pentru implementarea de proiecte majore în infrastructura de transport. Mai concret, au fost puse bazele unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, dedicată asigurării interconectivității județelor membre la o infrastructură de transport, modernă (aerian, rutier, naval și feroviar), prin asigurarea planificării, pregătirii, coordonării și implementării unor astfel de proiecte.
"Împreună, vom elabora, coordona și implementa proiecte majore în infrastructura de transport și vom atrage fonduri, europene sau de la bugetul de stat, pentru dezvoltarea economică a celor patru județe, inclusiv prin atragerea de investitori. De aceea, vom fructifica orice șansă de conectare a regiunii la marile rețele de transport", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Un prim proiect care va fi coordonat de către noua asociere administrativă este construirea unui drum TransRegio, pe ruta Galați - Brăila - Slobozia (Ialomița) - Drajna - Autostrada A2 - Chiciu (Călărași), în parteneriat cu Ministerul Transporturilor.
Sediul acestei asociații va fi la Galați, iar în funcția de președinte a fost ales Costel Fotea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.