Patru răniți într-o neacordare de prioritate
Patru persoane, printre care și un copil de numai câțiva anișori, au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o alta, pe fondul neatenției unuia dintre conducătorii auto. Impactul s-a produs, spun polițiștii, între două autovehicule care circulau din sensuri opuse, la intersecția străzilor Unirii și Transilvaniei. Din cauză că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate, mașinile s-au ciocnit, unul dintre vehicule fiind proiectat în alte două mașini parcate regulamentar. Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, cu vârste cuprinse între 3 și 44 de ani, toate aflate într-unul dintre autoturisme. Acestea au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, dar nu au necesitat internarea. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc evenimentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.