Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sute de camioane așteaptă în zona Isaccea

De mai multe zile, peste 100 de camioane aşteaptă, pe malul românesc al Dunării, să treacă fluviul cu bacul în Ucraina, autovehiculele fiind parcate atât în oraşul Isaccea, cât şi în apropiere.

"Capacitatea bacului este de 17 - 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului", a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspectorul principal Andrei Ene.

Zilele trecute, Primăria oraşului Isaccea a cerut ajutorul Consiliului Judeţean Tulcea pentru amenajarea unui drum secundar şi a unei parcări pentru cele peste 100 de TIR-uri care aşteaptă zilnic, în ultima perioadă, să iasă din România spre Ucraina. Autoritatea locală a semnalat faptul că numărul camioanelor fluctuează şi a ajuns în unele zile la 250, soluţia pentru această situaţie fiind amenajarea unei parcări şi asfaltarea unui drum.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.