Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Băut, a furat o mașină și a făcut accident

Un tânăr de numai 19 ani, din Pechea, riscă să ajungă după gratii, după ce a ”împușcat”, dintr-un foc, un dosar penal cu multiple capete de acuzare. Băiatul a intrat în vizorul polițiștilor după ce sâmbătă după-amiază a furat mașina unui consătean și a plecat cu ea la plimbare prin comună. Neavând permis și deci nici cunoștințe destul de bune într-ale șofatului, a pierdut,  la un moment dat, controlul volanului și a intrat într-o autoutilitară parcată, iar mai apoi în gardul unei case.

Pe lângă pagubele materiale pe care le-a făcut, s-a și rănit destul de serios cât să fie transportat la Spitalul de Urgență din Galați. Acolo polițiștii au stabilit că șoferul nu era doar victima lipsei de cunoștințe în ale șoferiei, ci și a băuturii, testarea cu etilotestul arătând o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,58 la mie. Pentru aceste motive, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, sub influența alcoolului, furt și vătămare corporală din culpă. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în fața unui procuror cu propunerea unei măsuri preventive.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.