Beat turtă, a intrat în mașina pe care o depășea
Un șofer în vârstă de 67 de ani, din județul Galați, a reușit să provoace un accident rutier în care inclusiv el a fost victimă după ce a intrat, cu mașina pe care o conducea, într-un alt autoturism. Accidentul s-a petrecut pe DN 26, la Frumușița, polițiștii consemnând faptul că șoferul sexagenar, care se îndrepta spre Galați, ”s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depășire, iar când se afla pe sensul opus de mers autovehiculul său a intrat într-un impact lateral cu un alt autoturism condus regulamentar, de un bărbat, cu vârsta de 23 de ani, din satul Foltești”. În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți și transportați la spital. Cel care va avea probleme mai mari decât cele de sănătate va fi șoferul de 67 de ani, în privința căruia polițiștii au constatat o alcoolemie în aerul expirat de 0,72 la mie. El va fi cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.