Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UTILE

5470 articole RSS

Cartea de identitate a maşinii se obţine mai uşor

Gălăţenii care au nevoie de un duplicat al cărţii de identitate a maşinii vor putea obţine un exemplar mult mai uşor decât până acum, nemafiind nevoie de parcurgerea unor proceduri obligatorii, confor...

Cresc indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap

Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, OUG de modificare a Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede creşterea indemnizaţiei la 640 de lei p...

Unde puteţi arunca hârtia pentru reciclare

Conform unui anunţ făcut de directorul Ecosal, Mirela Furtună, în cazul în care aveţi deşeuri sub formă de hârtie pe care doriţi să le trimiteţi la reciclare, puteţi merge la oricare dintre punctele E...

Cum puteţi contacta Serviciul Public Ecosal

"Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie numerele de telefon şi adresele la care puteţi contacta Serviciul Public Ecosal. Pentru gunoiul neridicat ori probleme legate de câinii maidanezi, puteţi trimite u...

Judeţul Galaţi, sub cod galben de caniculă

Din această dimineaţă şi până mâine dimineaţă, judeţul Galaţi se află sub cod galben de caniculă, avertizează meteorologii. Atenţionarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) vizează aproape ...

La Galaţi, Codul Rutier este sfidat cu parcări ilegale

Deşi posibilă prin modificările aduse Codului Rutier Român intrate în vigoare în luna ianuarie a acestui an, ridicarea maşinilor parcate ilegal nu se poate încă realiza în lipsa unui regulament de apl...

PROGRAMUL de lucru cu publicul al DSP Galaţi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi are program de lucru cu publicul de luni până vineri, în intervalul orar 10,00-15,00. Sediul central al instituţiei se află pe strada Brăilei nr. 177, la part...

Unde RECLAMAȚI avariile la apă şi canalizare

Gălăţenii care se confruntă cu probleme în alimentarea cu apă potabilă sau de canalizare, trebuie să sesizeze Dispeceratul societăţii Apă Canal, la numărul de telefon 0236463294, care are program de l...

UNDE este situat Centrul de Transfuzii Sangvine

Centrul Regional de Transfuzii Sangvine Galaţi este situat la câteva sute de metri de strada Brăilei, pe strada Ciprian Porumbescu, în apropierea Parcului Viva. Recoltarea de sânge se face de luni pân...

Automobilele se dau ca pâinea caldă

Românii au cumpărat, în primele patru luni ale acestui an, cu 81 la sută mai multe maşini decât în aceeaşi perioadă din 2016. E semn bun, atât pentru industria auto locală - au crescut şi vânzările în...

VĂ REAMINTIM: 12 cartiere rămân fără apă rece

UPDATE, 25 mai, ora 15,00  Comunicat de presă remis redacţiei de către Apă Canal "Societatea Apă Canal mulţumeşte pentru înţelegere tuturor gălăţenilor care nu au beneficiat de apă potabilă în interva...

Unde se mai pot PLĂTI în numerar FACTURILE ELECTRICA

Mai mulţi cititori ne-au semnalat cozile care se formează la fostele casierii Electrica din cartierul Dunărea, de la IREG sau de lângă Baia Comunală (ultimele două fiind transformate în centre de rela...

MAȘINI vechi pe şoselele gălăţene

Se bucură gălăţeanul de faptul că Guvenul Grindeanu a eliminat taxa de mediu. Şi de ce nu s-ar bucura atâta timp cât, fără taxă, îşi permite să îşi cumpere, din străinătate, o maşină mai bună, la mâna...