China se antrenează pentru a lovi ţinte americane
China a dezvoltat capacităţile forţei sale aeriene şi se antrenează, probabil, pentru a viza ţinte americane în Pacific, inclusiv teritoriul Guam, potrivit unui raport al Pentagonului privind capacităţile militare ale Chinei, publicat joi şi citat de AFP.
În cursul ultimilor trei ani, armata chineză ''a extins rapid zonele de acţiune ale bombardierelor sale (...) antrenându-se, probabil, pentru a lovi ţinte americane sau aliate'', indică acest raport anual al Ministerului american al Apărării, destinat aleşilor din Congres.
Anul trecut, pentru prima dată, bombardiere chineze H-6K au trecut prin apropierea insulei japoneze Okinawa, care găzduieşte mai mult de jumătate din cei 47.000 de soldaţi americani staţionaţi în Japonia, adaugă documentul. Beijingul ''ar putea continua să-şi extindă câmpul de acţiune dincolo de primul lanţ de insule şi să-şi demonstreze capacitatea de a lovi forţe americane şi aliate în Oceanul Pacific, inclusiv în Guam'', teritoriu american situat la mii de kilometri de coastele Chinei şi unde sunt staţionaţi aproximativ 7.000 de soldaţi americani.
Primul lanţ de insule din jurul Chinei, pe care Beijingul îl consideră drept zona sa de operare, include Japonia şi arhipelagurile acesteia din nord şi sud, Coreea de Sud, Taiwan şi Filipine.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.