SUA şi Rusia, spre o nouă cursă a înarmărilor
Dacă SUA vor desfăşura sisteme de rachete în Europa, după ce se vor retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), Rusia va fi obligată să-şi îndrepte propriile rachete spre acele sisteme, a declarat joi seară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu citat de RIA Novosti. Peskov a fost rugat să comenteze declaraţiile preşedintelui Vladimir Putin despre posibilitatea unui război nuclear în urma retragerii Statelor Unite din tratat.
"Asistăm, în esenţă, la prăbuşirea sistemului internaţional de control al armamentelor şi la (începutul unei) curse a înarmării", a afirmat liderul de la Kremlin. "Preşedintele a vrut să spună ceea ce a explicat în mod repetat. Retragerea din Tratatul INF ar putea rezulta în desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie în ţări europene (...) (Desfăşurarea acestor rachete în Europa) şi îndreptarea lor sau potenţiala lor îndreptare spre Rusia va detremina Rusia să-şi îndrepte arsenalul de rachete spre aceste lansatoare, pentru a crea paritate", a declarat Peskov.
Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea Tratatului INF, încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, referitor la eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.