Acord între guvernul ucrainean şi separatişti
Guvernul ucrainean şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au semnat, la Minsk, un acord care deschide calea unor viitoare negocieri, informează dpa. Acordul la care s-a ajuns vizează un statut special pentru regiunile Doneţk şi Lugansk din Donbas şi posibilitatea organizării de alegeri. Noul guvern al preşedintelui Volodimir Zelenski pare dornic să imprime dinamism negocierilor de pace. Zelenski a afirmat că, în prezent, nu există impedimente pentru organizarea unui summit la care să participe Rusia, Franţa şi Germania, urmând ca data la care acesta va avea loc să fie anunţată în curând. Detaliile statutului special nu sunt încă stabilite. Conform separatiştilor susţinuţi de Moscova, statutul va fi provizoriu până la organizarea de alegeri supravegheate de OSCE, urmate de încetarea focului. După validarea procesului electoral de către OSCE, separatiştii se aşteaptă să primească un statut special pe termen lung. Preşedintele Zelenski susţine însă că nu pot fi organizate alegeri democratice atât timp cât pe teritoriul acestor regiuni se găsesc militari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.