Carantina dă rezultate pe pieţele bursiere
Principalele burse europene şi-au revenit luni, în contextul în care scăderea deceselor provocate de coronavirus în Franţa şi Italia a dat naştere la speranţa că măsurile de carantină încep să dea rezultate, transmite Reuters.
La începutul şedinţelor de tranzacţiuonare, indicele pan-european STOXX 600 era în creştere cu 2,9 la sută, după ce vineri a încheiat a şasea săptămână de declin din cauza crizei care a paralizat activitatea economică. Indicele FTSE al bursei de la Londra era în creştere cu 3,2 la sută, iar indicele DAX al bursei de la Frankfurt afişa o creştere de 4 la sută.
Indicii principali ai bursele din Italia şi Franţa au înregistrat creşteri de 3,5 la sută, respectiv, 3,4 la sută, după ce duminică Italia a raportat cel mai mic număr de decese din cauza coronavirusului din ultimele două săptămâni, iar numărul de decese din Franţa a scăzut şi el, iar internările la terapie intensivă au încetinit.
"Stabilizarea pe care o vedem astăzi pe piaţă este binevenită, dar este ceva foarte fragil", a subliniat Frank Benzimra, analist la Societe Generale.
Cu toate acestea companiile ale căror acţiuni sunt incluse în indicele STOXX 600 au pierdut peste 3.000 miliarde de dolari din valoarea lor de piaţă, începând din luna februarie, în condiţiile în care paralizarea activităţii economice a adus multe sectoare în pragul colapsului.
Pandemia de coronavirus a provocat peste 68.000 de decese şi a infectat peste un milion de oameni la nivel global.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.