Zeci de gălăţeni, sub paza poliţiei germane
Două clădiri din oraşul german Hagen, locuite în mare parte de gălăţeni proveniţi din satul Toflea, comuna Brăhăşeşti, sunt păzite non-stop, până pe 1 mai, de forţe ale poliţiei, după ce, printre ei, au fost confirmate trei cazuri de infectare cu COVID-19. Potrivit presei germane, ar fi vorba de nu mai puţin de 60 de cetăţeni români plasaţi în carantină forţată, întrucât autorităţile din localitatea situată în apropiere de Dortmund se tem de o răspândire necontrolată a virusului. Deutsche Welle, publicaţia care a făcut cunoscută decizia autorităţilor germane privitoare la comunitatea de romi, scrie că administraţia din Hagen ar fi reclamat de mai multe ori în ultimii ani problemele de integrare ale migranţilor din România şi că până acum, din cauza problemelor pe care aceştia le-ar fi pricinuit în comunitate, ar fi fost necesare mai multe intervenţii în forţă ale poliţiştilor români şi germani, care au vizat în mod special anumite adrese unde existau semnale că se află cetăţeni certaţi cu legea şi bunele moravuri. La ultima razie de amploare care a avut loc în vara anului trecut, poliţiştii au descoperit nu mai puţin de 850 de persoane care stăteau în 30 de locuinţe.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.