Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spania, între dispute politice şi combaterea pandemiei

Guvernul spaniol, minoritar, a avertizat opoziţia că ţara riscă să cadă într-o stare de "haos sanitar şi economic" dacă starea de urgenţă votată pentru a încetini pandemia nu va fi prelungită, informează AFP. Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez, tot mai criticat pentru modul în care a gestionat criza ce a făcut până acum peste 25.000 de morţi, va cere miercuri, 6 mai 2020, parlamentului să voteze în favoarea prelungirii stării de urgenţă pentru o nouă perioadă de două săptămâni.

Adversarii îi reproşează lui Sabchez restricţionarea draconică a libertăţii de mişcare. Partidul Popular (PP), principala forţă a opoziţiei, a ameninţat, prin vocea liderului său, Pablo Casado, că de data aceasta se va abţine de la vot. "Nu putem susţine prelungirea stării de urgenţă", a declarat Casado, în timpul unui interviu televizat. "Atunci când şeful guvernului spune că (...) suntem într-o fază de descreştere (a numărului de cazuri), aceasta nu pare compatibil cu a continua să li se ceară spaniolilor măsuri extraordinare împotriva drepturilor şi libertăţilor lor (...). Nu are sens", a spus Casado.

Sanchez, care guvernează împreună cu stânga radicală Podemos, a reunit o majoritate efemeră pentru a putea ajunge la putere şi ar putea să o reunească din nou pentru a vota măsura.

Starea de urgenţă permite nu doar impunerea izolării pentru populaţie, ci este fundamentul juridic pentru măsuri precum facilitarea şomajului parţial şi interzicerea disponibilizărilor, măsuri adoptate pentru a evita ruinarea populaţiei, a subliniat un reprezentant al Guvernului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.