Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Kamala Harris, prima femeie vicepreşedinte a SUA

Candidata democrată la funcţia de vicepreşedinte Kamala Harris a salutat sâmbătă seară la Wilmington, Delaware, "o nouă zi pentru America" în introducerea care a precedat discursul candidatului democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, informează AFP.

"Într-un moment când însăşi democraţia noastră era în cumpănă în aceste alegeri, cu sufletul Americii în joc, sub privirea întregii lumi, aţi marcat o nouă zi pentru America", a spus ea. "Aţi transmis un mesaj clar. Aţi ales speranţa şi unitatea, decenţa, ştiinţa şi, da, adevărul", s-a adresat Harris mulţimii de susţinători adunaţi la Wilmington. "L-aţi ales pe Joe Biden ca următor preşedinte al SUA". "Joe este un vindecător care uneşte, o persoană cu siguranţă şi experienţă", a mai spus Harris. "Le mulţumesc americanilor care alcătuiesc frumoasa noastră ţară pentru că au participat în număr record pentru a-şi face vocile auzite" a adăugat ea.

Kamala Harris a asigurat că nu va fi ultima femeie care va ocupa acest post şi a adus un omagiu "generaţiilor de femei" care "i-au deschis calea". Harris, în vârstă de 56 de ani, cu mamă indiancă şi tată jamaican, a devenit prima femeie care ocupă postul de vicepreşedinte al SUA şi prima femeie de culoare şi cu rădăcini asiatice care va ajunge la Casa Albă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.