Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Varianta ”no deal” între UE şi Marea Britanie, cea mai probabilă

Un eşec al negocierilor comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană rămâne scenariul "cel mai probabil", a avertizat premierul britanic Boris Johnson, la scurt timp după ce UE şi Londra şi-au anunţat, totuşi, decizia de a continua aceste negocieri, relatează agenţiile internaţionale de presă.
"După cum stau lucrurile, mă tem că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate în probleme cheie, dar speranţa nu moare", a declarat Johnson pentru Sky News, după ce a vorbit la telefon cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. "Vom continua să încercăm din toată inima şi vom fi cât mai creativi posibil", a spus premierul britanic.
"Vom continua să discutăm. Regatul Unit nu va renunţa cu siguranţă la negocieri... Cel mai probabil acum este că va trebui să ne pregătim pentru (un Brexit) în condiţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)", a adăugat el.
În cazul unui "no deal" (lipsa unui acord asupra viitoarelor relaţii comerciale"), schimburile dintre Marea Britanie şi UE se vor desfăşura după regulile OMC, ce presupun tarife vamale sau cote, cu riscul de a genera un nou şoc pentru economiile deja fragilizate de coronavirus, notează AFP.
"Cel mai bun lucru pentru toată lumea este să continuăm eforturile depuse în ultimii patru ani şi jumătate, volumul colosal de pregătiri din porturile noastre, de peste tot în Regatul Unit, să ne pregătim pentru comerţ în condiţiile OMC. Există o claritate şi o simplitate în această abordare care are avantajele ei. Nu este ceea ce am dorit, dar dacă ajungem acolo, Marea Britanie este mai mult decât pregătită", a mai afirmat Boris Johnson.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.