Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Erupţie a vulcanului Etna

Vulcanul Etna, situat pe insula Sicilia din sudul Italiei, a erupt spectaculos marţi seară, 16 februarie 2021, expulzând în atmosferă lavă şi cenuşă, în urma unei explozii produse în partea de sud-est a craterului, informează DPA.

Presa locală şi utilizatorii reţelelor de socializare au publicat imagini şi înregistrări de la faţa locului, în care se pot vedea un nor gigantic de fum ridicându-se din crater şi un râu de lavă care se scurge pe versant. Nu au fost raportate persoane rănite sau pagube materiale. Potrivit agenţiei de ştiri Adnkronos, fluxul de lavă a ajuns la o altitudine de 2.000 de metri. Aeroportul din Catania şi-a sistat temporar activitatea, din cauza cenuşii răspândite în atmosferă.

Potrivit agenţiei de presă ANSA, coloana de fum şi cenuşă s-a ridicat la mai bine de un kilometru în aer, existând riscul perturbării curselor aeriene. Cenuşa s-a depus pe locuinţe, străzi şi terasele din oraş.

Erupţiile vulcanului Etna, cu o înălţime de 3.300 de metri, sunt un fenomen frecvent. Vulcanul din estul Siciliei este inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.