Presiuni la nivelul UE pentru aprobarea vaccinului Sputnik V
Mai mulţi responsabili regionali germani le-au cerut autorităţilor europene să accelereze examinarea vaccinului rusesc Sputnik V şi pregătirea procesului de distribuţie a acestuia pe ansamblul Uniunii Europene odată ce serul va fi aprobat, relatează AFP.
''Este important să accelerăm procedurile de aprobare, mai ales în cazul Sputnik'', a declarat premierul bavarez Markus Soeder, după o întâlnire a celor 16 premieri ai landurilor germane cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Potrivit lui Soeder, studiile asupra vaccinului rusesc desfăşurate până în prezent în Europa au arătat că acesta este ''foarte sigur'' şi ''mai bun decât unele dintre vaccinurile deja aprobate''. ''Trebuie să-l aprobăm rapid şi eficient, fără a ne împiedica în obişnuitele detalii birocratice'', a mai spus premierul bavarez, unul dintre posibilii candidaţi la succesiunea cancelarului Angela Merkel.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a iniţiat la începutul lunii martie evaluarea vaccinului Sputnik V, în vederea unei posibile autorizări, dar între timp câteva state membre ale UE au început deja să-l distribuie.
Directorul Fondului suveran rus (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului Sputnik V, Kiril Dmitriev, a declarat luni că acest organism a ajuns la acorduri pentru fabricarea acestuia "cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania", în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană. Totuşi, responsabilii politici din ţările menţionate nu au confirmat semnarea unor astfel de acorduri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.