Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ucraina solicită Germaniei sprijin militar

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că doreşte ca Germania să furnizeze Ucrainei arme, pe fondul conflictului pe care Kievul îl are în estul ţării cu separatiştii susţinuţi de Rusia, transmite dpa.
Declaraţia preşedintelui ucrainean redeschide o discuţie care a generat acuzaţii între membrii Partidului Verzilor din Germania, săptămâna trecută. "Germania nu ne-a acordat niciun ajutor militar, dar ar putea", a afirmat Zelenski. El a menţionat că Ucraina ar putea folosi bărci cu motor de lansare a rachetelor, bărci de patrulare, puşti de asalt, echipamente radio şi vehicule militare blindate. Zelenski a spus că este recunoscător pentru asistenţa acordată de Germania, dar ar dori mai mult.
Robert Habeck, o figură importantă a Verzilor, a efectuat recent o vizită la Kiev, unde a vorbit despre nevoia unor "arme defensive" în Ucraina. Alţi politicieni germani au criticat declaraţiile lui Habeck, apreciind că ele indică o lipsă de înţelegere a realităţilor geopolitice, şi au ridicat semne de întrebare cu privire la gradul de pregătire al Verzilor pentru a ocupa funcţii înalte în guvernul federal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.