Europenii vaccinați pot intra în Franța fără test PCR
Europenii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat vineri ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, transmite AFP.
Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într-un document publicat vineri de guvern şi intitulat "Strategia de redeschidere a frontierelor".
Persoanele care vin din zone "verzi", în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigenic negativ.
În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în acelaşi document.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.