Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Donald Tusk va renunța la președinția PPE

Fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk a anunţat duminică, 4 iulie 2021, la Varşovia, că va renunţa la postul de preşedinte al Partidului Popular European, după ce sâmbătă a preluat conducerea partidului polonez Platforma Civică (PO), marcând astfel revenirea sa pe scena politică din Polonia, transmite Reuters.

Tusk este preşedintele PPE începând din toamna lui 2019. El a precizat că discuţiile privind succesorul său la preşedinţia PPE vor începe în toamna acestui an.

''Desigur, oficial, eu pot fi şeful partidului... şi al Partidului Popular European, ce reuneşte numeroase partide europene. Dar aşa cum am spus, intenţia mea este de a fi implicat 100 la sută, nu 90 la sută sau 80 la sută în problemele poloneze, aşadar mi-am informat deja partenerii, premierii şi preşedinţii din Partidul Popular European, că am luat decizia de a reveni în politica poloneză'', a explicat Donald Tusk.

În 2001, Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.

Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019. În această calitate s-a implicat mai ales în soluţionarea crizei cauzate de valul de migranţi din 2015-2016.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.