Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Talibanii, la granița dintre Afganistan și Tadjikistan

Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară condusă de Rusia în cadrul CSI (Comunitatea Statelor Independente), a trimis un grup operativ la frontiera tadjiko-afgană, în contextul agravării situaţiei din Afganistan, unde talibanii au avansat spre regiunile de la frontiera cu această fostă republică sovietică din Asia Centrală, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax.

Situaţia la frontiera între Tadjikistan şi Afganistan s-a înrăutăţit, după ce, luni, peste 1.000 de soldaţi afgani au trecut graniţa pentru a scăpa de ofensiva talibanilor, în faţa căreia preşedintele tadjik, Emomali Rahmon, a ordonat mobilizarea a 20.000 de rezervişti, pentru a consolida apărarea graniţei cu Afganistanul.

Echipa OTSC, organizaţie din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, va inspecta regiunile din sudul ţării şi se va întâlni cu reprezentanţi ai Ministerului tadjik al Apărării, ai trupelor de grăniceri şi Comitetului de securitate de la Duşanbe.

Aşa cum a comentat marţi viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, situaţia de la frontiera tadjiko-afgană este "extrem de tensionată", având în vedere că aproximativ 70 la sută din zonele de frontieră ale Afganistanului se află sub controlul talibanilor. Diplomatul rus a reamintit că o bază militară rusă se află în Tadjikistan, fiind "dotata cu tot ceea ce este necesar pentru a sprijini Tadjikistanul în caz de nevoie".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.