Ajutoare pentru regiunile greceşti afectate de incendii
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat deblocarea a 500 milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii cu o amploare fără precedent şi care continuă să devasteze o parte a ţării, relatează AFP.
Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena, a cărei parte de nord era încă în flăcări marţi.
Măsurile de ajutor ''vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 milioane de euro, pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum'', a precizat Mitsotakis. Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare a locuinţei. Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale.
De asemenea, statul grec va debloca 224 milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată, dacă este necesar.
Premierul Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru deficienţele răspunsului la incendiile devastatoare din ţară din ultima săptămână, notează Reuters. Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.