Ajutor umanitar suplimentar pentru Afganistan
Uniunea Europeană va suplimenta ajutorul umanitar pentru afganii din ţară şi din jurul acesteia până la peste 200 milioane de euro, de la nivelul actual de 50 milioane de euro, a transmis marţi, 24 august 2021, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Ea a precizat că va anunţa acest ajutor suplimentar cu ocazia summitului G7.
Ajutorul va fi condiţionat de respectarea drepturilor omului şi ale femeilor, a indicat un oficial al Uniunii Europene, potrivit căruia aceasta va stabili câţi bani vor merge direct către Afganistan şi câţi către ţări vecine.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.