Mercenari ruși, în slujba guvernului din Mali
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a confirmat că autorităţile din Mali au abordat o companie militară privată din Rusia, contrar reacţiei guvernului de la Bamako de săptămâna trecută, care a respins acest zvon, transmite dpa. "După câte înţeleg, [a avut loc] în contextul în care Franţa intenţionează să îşi reducă semnificativ contingentul militar acolo şi... să lupte împotriva teroriştilor", a spus ministrul rus de externe.
Serghei Lavrov nu a menţionat în mod specific numele Wagner, subliniind doar că Moscova nu are nicio legătură cu decizia Mali de a contacta un contractor militar din Rusia.
Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană.
În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea, într-un context intern volatil.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.