Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Partidele șiite pro-Iran contestă alegerile din Irak

Mai multe partide şiite pro-Iran din Irak, în recul accentuat în urma alegerilor legislative, au anunţat marţi că vor contesta rezultatele, denunţând o "manipulare" şi o "escrocherie", informează AFP.

A doua forţă în cadrul vechiului parlament, Alianţa Cuceririi, care reprezintă foştii paramilitari din Hashd al-Shaabi, a înregistrat un regres accentuat, ajungând de la 48 de locuri la circa 10, potrivit unor observatori. Această tabără politică, aliată cu Iranul, rămâne un actor important pe scena politică irakiană.

Marele câştigător al scrutinului de duminică pare a fi curentul condus de liderul şiit Moqtada al-Sadr. Reprezentanţi ai acestuia au susţinut luni că sunt prima forţă în noul parlament, revendicând peste 70 de locuri din totalul celor 329 pe care le numără Parlamentul Irakului.

Alegerile legislative au fost "cea mai mare escrocherie şi înşelătorie din istoria modernă căreia i-a căzut victimă poporul irakian", a acuzat Abou Ali Al-Askari, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Hezbollah, una dintre cele mai puternice facţiuni din Hashd al-Shaabi. "Fraţii din Hashd al-Shaabi sunt principalele ţinte. Pentru a-i elimina, s-au dat bani celor care vor locuri în parlament", a adăugat el într-un comunicat, îndemnând facţiunile "să se pregătească să-şi apere entitatea".

În 2018, candidaţii Hashd au obţinut 48 de locuri, pe valul victoriei împotriva grupării Stat Islamic (SI), după ce combatanţii săi au contribuit la înfrângerea organizaţiei jihadiste.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.