Kiril Petkov, absolvent de Harvard, este noul premier al Bulgariei
Parlamentul de la Sofia l-a ales ca prim-ministru pe omul de afaceri Kiril Petkov, în vârstă de 41 de ani, liderul partidului Continuăm Schimbarea (PP), absolvent al universităţii americane Harvard, transmite Reuters.
Deputaţii au votat cu o majoritate de 134 de voturi în parlamentul cu 240 de membri, după ce PP a reuşit să alcătuiască o coaliţie guvernamentală de patru partide.
Petkov (41 de ani) va conduce o coaliţie inedită, alături de socialişti, partidul antisistem ''Există un Astfel de Popor'' şi formaţiunea de centru-dreapta Bulgaria Democratică, sub motto-ul ''toleranţă zero faţă de corupţie''.
''Voi insista să fie expusă corupţia de la cel mai mic la cel mai mare nivel'', a declarat Kiril Petkov în parlament, înaintea alegerii sale în funcţia de prim-ministru. El le-a cerut tuturor parlamentarilor să susţină schimbările necesare pentru a reforma sistemul judiciar.
Noul guvern îşi preia mandatul după opt luni de impas politic şi două guverne interimare, după un deceniu în care premier a fost Boiko Borisov, liderul partidului de centru-dreapta GERB.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.