Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Misiunea Artemis, pregătiri pentru revenirea pe Lună

Prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale americane de revenire pe Lună, Artemis 1, va trebui amânată până în primăvară, a anunţat NASA, atribuind întârzierea verificărilor necesare.

Artemis 1 nu va avea un astronaut la bord, dar va marca lansarea propriu-zisă a programului Artemis, care va permite Statelor Unite să trimită misiuni cu echipaj uman pe Lună, printre care prima astronaută şi prima persoană de culoare care ar ajunge pe suprafaţa selenară. Aceasta va fi prima dată când noua rachetă uriaşă a NASA, denumită SLS, va zbura, propulsând capsula Orion spre Lună unde se va plasa pe orbită, înainte de a reveni pe Terra.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.