Primele avioane cu trupe americane au ajuns în Polonia
Două avioane militare americane au putut fi văzute aterizând luni dimineaţă pe un aeroport din Polonia, iar mai multe alte zboruri sunt aşteptate în cursul zilei pentru a aduce majoritatea trupelor suplimentare a căror trimitere în Europa a fost ordonată de către preşedintele american Joe Biden, săptămâna trecută, pe fondul crizei legate de Ucraina, relatează Reuters.
Biden a dispus ca aproape 3.000 de militari să fie repoziţionaţi în Europa de Est, pentru a proteja flancul estic al NATO de posibilitatea unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei. Rusia, care a concentrat peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera ucraineană, neagă acuzaţiile Occidentului că ar intenţiona să invadeze ţara vecină.
Aproximativ 1.700 de militari, în principal din Divizia 82 aeropurtată cu sediul în Fort Bragg (Carolina de Nord), vor fi dislocaţi în Polonia, în timp ce 1.000 de militari americani, cu baza în Germania, urmează să fie desfăşuraţi în România.
Comandantul Diviziei 82 aeropurtate, general-maiorul Christopher Donahue, a sosit sâmbătă în Polonia, iar o sursă militară a declarat că majoritatea trupelor sunt aşteptate să sosească în cursul zilei de luni.
După aterizarea luni dimineaţă a celor două avioane de transport militare pe aeroportul Rzeszow-Jasionka, în sud-estul Poloniei, un angajat al aeroportului a declarat pentru Reuters că alte trei aeronave sunt aşteptate. Un purtător de cuvânt al armatei poloneze a spus că luni sunt aşteptate mai multe avioane, dar nu a precizat câte.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.