Putin i-a convocat pe șefii armatei și ai serviciilor de informații
Preşedintele Vladimir Putin urma să prezideze în cursul zilei de luni o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială rusă TASS. Reuniunea intervine pe fondul îngrijorărilor legate de criza din Ucraina. Peskov a indicat că este o reuniune "extinsă" şi nu una dintre cele obişnuite pe care le convoacă şeful statului de obicei cu membrii permanenţi ai acestui organism.
El a spus că se aşteaptă ca preşedintele Putin să susţină un discurs în cadrul Consiliului Securităţii Rusiei, mecanism ce reuneşte principalii factori de decizie ruşi, în special şefii armatei şi serviciilor de informaţii. Este posibil ca şi alţi membri ai Consiliului să prezinte rapoarte, a indicat purtătorul de cuvânt.
Vineri, preşedintele rus a acuzat Kievul de discriminarea minorităţii rusofone din Ucraina, iar la scurt timp liderii autoproclamatelor republici "populare" Lugansk şi Doneţk au anunţat evacuarea populaţiei civile în Rusia, pe motiv că armata ucraineană ar pregăti o ofensivă pentru recucerirea teritoriului controlat de separatişti. Responsabili ucraineni au negat orice fel de ofensivă în Donbas.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.