Elon Musk, pesimist cu privire la evoluția economiei
Directorul general de la Tesla, Elon Musk, este pesimist cu privire la evoluţia economiei şi în consecinţă este de părere că producătorul de automobile electrice ar trebui să disponibilizeze 10 la sută din personal, potrivit unui e-mail trimis la nivel intern şi care a fost văzut de Reuters. Acest email, intitulat "suspendarea tuturor angajărilor la nivel mondial", ar fi fost trimis joi directorilor Tesla.
Zilele trecute, acelaşi Elon Musk le-a cerut angajaţilor Tesla să revină la munca de la birou, în caz contrar urmând să părăsească firma. "Toată lumea de la Tesla este obligată să fie la birou cel puţin 40 de ore pe săptămână. Dacă nu veţi veni la birou, vom presupune că aţi demisionat", a scris Musk, într-un alt e-mail trimis angajaţilor Tesla în noaptea de marţi spre miercuri.
Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.
Elon Musk, care este şi fondator la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink şi la firma de infrastructură The Boring Company, este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 300 miliarde de dolari.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.