Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iranul spune că are mijloacele tehnice necesare pentru producerea armei nucleare

Iranul dispune de capacitatea tehnică de a produce o bombă atomică, dar nu are nicio intenţie să facă acest lucru, a susţinut luni şeful agenţiei iraniene pentru energie atomică, Mohammad Eslami, citat de agenţia de presă Fars, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Eslami a reiterat comentariile făcute, în luna iulie a acestui an, de Kamal Kharrazi, consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. Afirmaţiile lui Kharrazi sugerau că Teheranul ar putea fi interesat să se doteze cu arme nucleare, lucru negat în mod constant de Iran în trecut.

''Aşa cum a menţionat dl. Kharrazi, Iranul are capacitatea tehnică de a construi o bombă atomică, dar un asemenea program nu se află pe agendă'', a spus Mohammad Eslami.

Iranul produce deja uraniu îmbogăţit la 60 la sută, mult peste plafonul de 3,67 la sută stabilit în acordul internaţional încheiat în 2015 de Teheran şi marile puteri. În 2018, fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acordul respectiv.

Documentul semnat în 2015 de Iran, pe de o parte, şi SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China, pe de altă parte, este o înţelegere politică, nu un tratat cu obligativitate juridică. El prevede ridicarea sancţiunilor economice internaţionale împotriva Iranului în schimbul impunerii unor limite stricte programului său nuclear care ar trebui să-l împiedice să se doteze cu bomba atomică. Pentru producerea unei bombe de acest fel este nevoie de uraniu îmbogăţit la 90 la sută.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.